Lara Gut le-a oferit celor care iubesc schiul alpin un moment memorabil. Elvețianca în vârstă de 22 de ani și-a dat echipamentul jos în fața a peste 6.000 de oameni, chiar înainte de ceremonia de premiere, după victoria e miercuri din proba de coborâre a Cupei Mondiale de la Lenzerheide.
Tânăra schioare a explicat că a recurs la acest gest din cauza temperaturii foarte ridicate. Termometrele arătau la acea oră în jur de 15 grade Celsius, iar Lara n-a mai rezistat și și-a scos pantalonii pe care-i avea pe sub echipament.. „În timpul cursei, mereu port lenjerie intimă termoizolantă, dar de această dată a fost foarte cald și a trebuit să fac ceva”, s-a justificat Lara.
Gestul schioarei i-a surprins și pe comentatorii postului de televiziune austriac ORF: „Acest lucru este uimitor! Dragi copii, vă rugăm să vă uitați în altă parte. Acest lucru se întâmplă în programul nostru de la amiază”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER